Domeniul Mogoșoaia, m-ai fascinat

106452827_2595712787356726_3923978926509890423_n

Salutare! Cu puțin timp în urmă, Facebook.ul îmi trimite o notificare și îmi amintește că a trecut un an de când am luat la pas parcul Mogoșoaia. Mi-am amintit că am avut un vibe bun și mi-a plăcut plimbarea de atunci. Cu siguranță o să revin curând, și îți recomand și ție o zi relaxantă în Parcul Mogoșoaia. Se găsește la 15 km de capitală.

Este o locație îndrăgită de toți cei care doresc să petreacă timp de calitate cu familia în afara orașului. Pe malul lacului Mogoșoaia se găsește palatul care a fost construit în sec XVII de către Constantin Brâncoveanu, pe atunci domnitorul Ţării Românești. Palatul Mogoșoaia găzduiește Muzeul de Artă Brâncovenească, cu saloanele oficiale ale domnitorului. O să găsești și un restaurant pe măsura spațiului impunător. Meniul și ofertele speciale le poți studia accesând această pagină: http://www.palatulmogosoaia.ro/ . Palatul beneficiază de o grădină cu trandafiri concepută ca un labirint imens. Te bucuri de sere ce adăpostesc ghivece cu plante ornamentale. Complexul mai conține în afară de clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. (Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.)

Parcul este foarte bine îngrijit cu zone umbroase unde te poți adăposti de soarele puternic din ultimile zile. Este suficient de mare, te poți plimba cu bicicleta, rolele sau cart.ul care poate fi închiriat de acolo. Există și o zonă Food cu terase și diverse căsuțe unde îți poți răsfăța stomacul, până când se va redeschide restaurantul palatului. Pentru cei pasionați de citit, există multe bănci amplasate, sau îți poți antrena intelectul chiar pe iarba tunsă minuțios. Poți practica jogging.ul ca să îți păstrezi un tonus excelent pentru o nouă săptămână de muncă sau poți încerca sporturi nautice pe lacul Mogoșoaia.

Dacă ai vizitat sau o să vizitezi în curând Domeniul Mogoșoaia, scrie-mi la adresa de e-mail: daleluienache@gmail.com sau în secțiunea de comentarii a blogului, cum ți se pare domeniul și dacă ai recomanda și altor persoane să îl viziteze.

În concluzie, este un domeniu plăcut și bine întreținut unde poți aduce familia, în care cred că nu ai cum să te plictisești.

Să ai parte de o plimbare plăcută și nu uita să fii proactiv în timpul tău liber!

106405588_728736097670374_3945857276299215453_n

106472071_320674402269520_8395289217290110608_n

106518755_553060462031065_2729194562848340545_n (1)