Plaje sălbatice autohtone

Salutare! Suntem la jumătatea lunii Gustar și cei mai mulți dintre noi ne gândim la concediul de vară. Acum situația este diferită față de anii anteriori. Dacă înainte o parte din noi treceam granițele țării pentru a pășii pe nisipurile țărilor vecine sau chiar mai îndepărtate, acum recomand plajele sălbatice autohtone. Chiar dacă sunt lucruri dubioase care se învârt în jurul virusului SARS-COV-2, acesta există și trebuie să ne protejăm. (Recomand să te axezi pe citit, cărți și seriale și renunțarea la televizor. Ocazional, consultați site-uri de știri credibile pentru a rămâne conectat la realitate).


Plaja Corbu, una dintre cele mai virgine plaje din țară și, bineînțeles, cea mai apreciată de turiștii de pretutindeni, se află la doar 10 kilometri la nord de Mamaia. Pe lângă numeroasele peisaje uimitoare, nisipul este fin iar cochiliile de scoici îți vor mângâia tălpile.


Plaja Vadu, care te surprinde plăcut încă din primele minute datorită mireasmii înduioșătoare a aerului curat și a frumuseții naturale ce te înconjoară. Această plajă este la fel de sălbatică și pustie precum cea prezentată mai sus, și anume plaja Corbu. Totodată, este foarte aproape de Delta Dunării și de pădurea Letea, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite păduri de pe meleagurile țării noastre.


Plaja Perișor, este situată la confluența Deltei Dunării cu Marea Neagră, în județul Tulcea, unde este retrasă de lumea întreagă și unde poți profita de pustietatea și împrejurimile parcă desprinse din cărțile cu povești. Deși trebuie să parcurgi traseul cu barca câteva ore bune până la plaja Perișor, peisajul de nedescris care te va întâmpina la sosire va merita orice efort depus. Apa cristalină și caii sălbatici pe care îi vei surprinde galopând prin apropiere te vor surprinde și îți vor încărca sufletul cu o energie aparte.


DE REȚINUT! Accesul către aceste plaje este greu de parcurs dacă mașina are garda joasă. Nu este drum amenajat!


Dacă cunoști și alte plaje sălbatice autohtone ce merită promovate, scrie-mi pe adresa de e-mail: daleluienache@gmail.com sau în secțiunea de comentarii a blogului ca să le recomandăm și altor persoane.


Până data viitoare, ai grijă de sănătatea ta și rămâi proactiv în timpul tău liber!